Turt

Comuna Turţ este o comună de munte ce face parte din Ţara Oaşului atât ca înfăţişare geografică cât şi ca viaţă socială românească, cu trăsături care o arată ca pe una din cele mai originale ,, ţări’’ răspândite pe întreg teritoriul României.

În ce priveşte situarea comunei Turţ în judeţ, aceasta este situată în partea de nord-est a acestuia şi se învecinează la nord cu comuna Tarna Mare, la nord-est cu Ucraina, la sud cu comunele Gherţa Mică şi Turulung, iar la sud-vest cu comuna Halmeu, respectiv la nord-vest cu comuna Bătarci.

Relieful actual al comunei este foarte variat, datorită faptului că pe acest teritoriu se întâlneşte Zona muntoasă vulcanică Oaş cu cea a Câmpiei Someşene, care datorită acţiunilor agenţilor externi a dat naştere la mai multe unităţi geomorfice.

Ca parte componentă a Tarii Oasului, alături de oraşul Negreşti-Oaş, şi comunele Oraşu Nou, Vama, Certeze, Bicsad, Târşolţ, Cămărzana, Călineşti-Oaş, Gherţa Mică, Batarci şi Tarna Mare, Turtul, este situat în partea de nord-vest a acesteia, la marginea BAZINULUI CĂMĂRZANA, constituind o veche poartă de legătură spre Oas, vizibilă în relief printr-o largă înşeuare dintre dealurile Tarniţa şi Cetăţeaua Mare.

Dominată de culmi alungite sau conice, cu o largă deschidere spre Câmpia Someşului, Depresiunea Turţului impresionează prin frumuseţea peisajului pe care-l cuprinde de pe culmea înaltă a BABIULUI. Prin această ,, deschidere’’ pătrund principalele căi de comunicaţie care leagă comuna de municipiul Satu Mare reşedinţă de judeţ şi oraşul Negreşti-Oaş, prin drumul judeţean 109 L şi drumul E 81.

Din punct de vedere fizico-geografic, comuna Turţ, este situată în zona de contact a Câmpiei Someşene, cu Munţii vulcanici Oaş, la altitudinea maximă cuprinsă între 630-680 m. Munţii Oaşului închid ca un brâu zona depresionară a Turţului în partea nordică şi estică a cominei şi o separă de depresiunea mult mai întinsă a Ţării Oaşului cu cele trei bazinete ale sale: Cămârzana, Târşolţ şi Negreşti-Oaş.

Numele localităţii Turţ vine de la Pârâul Thurch, finala ,,c’’ este sufix diminutiv de ,,mic’’ de origine slavă, adăugat la Tur, râul în care se varsă acest pârâu micuţ, adică Turul micuţ. Originea denumirii Turţ este latinească, fiind o reconstituire din pluralul turzii.

În urma cercetărilor făcute de Nicolaescu Plopşor, s-a constatat că în nord-vestul ţării piemonturile mijlocii au fost ocupate oamenii paleoliticului. Întrucât zona cercetată se găseşte la o distanţă mică de comuna Turţ, putem afirma, având în vedere condiţiile geografice ale acestei depresiuni, că şi această zonă a fost locuită încă din paleolitic.

Numele localităţii Turţ apare pomenit în scrisoarea de răspuns din 2 noiembrie 1378 la actul de danie regesc şi prin care acesta se aplică în practică de către conventul mănăstirii din Cluj.

Localitatea apare menţionată în anul 1385 sub forma de Villa Viavalis (Thourch) cu prilejul procesului de proprietate dintre familiile Wassvary şi Csarnavaday.
Comuna Turţ, cuprinde şi satul Gherţa Mare, numit aşa fiindcă este mai vechi decât satul Gherţa Mică. Până în secolul al XVIII-lea, GHerţa Mare s-a numit Gherţa de Jos, când a primit numele pe care-l are astăzi.

Satul Gherţa Mare apare în documente în anul 1351, iar satul Turţ Băi de pe la începutul secolului al XVIII-lea, când pe timpul împărătesei Maria Tereza sunt aduşi slovaci din zona munţilor Sudeţi specialişti pentru extragerea aurului din zona satului, unde se află şi cele mai vechi galerii, muncitori care s-au stabilit pe teritoriul comunei, dîinuind şi astăzi într-un grup de familii, care poartă nume ca: Virlici, Martin, Puşcaş etc.

Angajarea militară a României în a doua jumătate a lunii aprilie 1877, în războiul de independenţă, a trezit în Transilvania şi implicit şi pe aceste meleaguri simţăminte vechi de solidaritate, manifestate şi cu ocazia mişcării memorandiste şi dorinţa tinerilor români de a participa cu arma în mână la război pentru a contribui la victoria armatelor rămâne împotriva turcilor.

In cele două mari conflagraţii mondiale, au fost antrenaţi şi locuitorii comunei Turţ, când tinerii au fost mobilizaţi de puterile militare ale vremii, participând la luptele de la marginea imperiilor, fiind luaţi prizonieri, unii vărsându-şi sângele fie pe câmpul de luptă, fie murând în lagăre.

Pentru a rămâne veşnic vie amintirea celor care şi-au sacrificat viaţa în cele două războaie mondiale, prin grija Consiliului local Turţ, a fost construit în centrul civic al comunei MONUMENTUL EROILOR, unde cei 116 turţeni eroi, au numele trecut pe frontispiciile acestui monument, care a fost sfinţit de Ziua comunei, Ediţia III-a, august 2001.

Revoluţia de la 1848 înseamnă un punct principal în istoria Transilvaniei. Anul 1848 poate fi considerat ca dealtfel şi perioada care urmează, epoca deşteptării naţiunilor. In preajma izbucnirii revoluţiei au loc mişcări ţărăneşti. Apar broşuri cu titluri ca : ,, Nu mai sunt robi şi nici stăpâni’’ d-au ,, Ce valorează liberatea fără pământ’’. Jelerii văzând că nu sunt eliberaţi trec la ocuparea moşiilor, a fânaţelor. In întreaga Transilvanie există o atmosferă de spirit revoluţionar.

Despre ecoul şi situaţia existentă în rândurile populaţiei din comuna Turţ, în timpul revoţuţiei datele sunt foarte sumare.

Începutul secolului al XX-lea aduce prăbuşirea imperiului habsburgic şi făurirea României Mari. La chemarea CNRC de la începutul lunii noiembrie, se formează consilii şi gărzi naţionale, Turţul aparţinând de Consiliul Naţional Român Halmeu. Dintre cei 6 deputaţi ai Cercului electoral Halmeu se numări Vasile Zbona şi preotul Iustin Pop din Gherţa Mare, iar din Turţ Simona Pop şi Ioan Pop, care participă la marea adunare din Alba Iulia. Din 26 noiembrie 1918 datează Credenţialul Gărzii Române din comutatul Ugocea prin care Vasile Găle din Turţ este numit ostaş stegar. Acesta alături de Adrian Tomoioagă din Bocicău sunt autorizaţi a lua parte cu vot deschis la Marea Adunare Naţională Română, convocată pe 1 decembrie 1918.
În perioada interbelică istoria acestor locuri este bogată în evenimewnte, oam enii de aici participând activ la desfăşurarea evenimentelor istorice şi adoptarea unor măsuri importante pentru societatea românească şi oamenii acestor meleaguri.

Evenimentele din decembrie 1989 au adus şi locuitorilor comunităţii turţene binefacerile libertăţilor democratice, prin legea 18/1991 locuitorilor comunei le-a fost reconstituit dreptul de proprietate asupra pământului luat de CAP, atât pentru terenurile arabile cât şi celelelalte terenuri agricole şi forestiere.

Relieful actual al comunei este foarte variat datorită faptului că pe acest teritoriu se întâlneşte Zona muntoasă vulcanică OAŞ, cu cea a Câmpiei Someşene, care datorită acţiunilor agenţilor externi a dat naştere la mai multe unităţi geomorfice, unităţi care nu depăşesc 630 – 680 m, cu o medie de 250 m.

Aceste unităţi sunt:

  • luncile înalte individualizate- se întâlnesc pe cursul pâraielor Turţ şi Hodoş, şi au o altitudine cuprinsă între 130 – 133 m, cu lungimi între 4 – 8 km şi lăţimi de 2-3 km şi cu o formă conică în plan orizontal, caracteristici ce fac să se menţină apa pe perioade mai îndelungate.
  • terasa aluvio-pluvială- situată la sud de satul Gherţa Mare, cu altitudini între 130-140 m, cu lungimi între 2-3 km, lăţimi între 1 – 1,5 km şi cu un plan uşor înclinat la 2 – 3 grade.
  • regiunea colinară-sedimentară- situată la sud-vestul munţilor, care face trecerea dintre cmpie şi zona muntoasă, cu altitudine cuprinsă între 140 – 200 m, lungimea versanţilor între 0,4 – 2 km şi cu pante 6 – 16 grade.
  • piemonturile de eroziune – unităţi geomorfice care urmăresc ca o coroană Dealul Băbiu (Piemontul Turţ-Batarci) şi Dealul Pietrosul (Piemontul Gherţii Mari). Situate în regiunea colinară, sedimentară şi de munte, piemonturile au altitudinea versanţilor între 200 – 400 m, lungimea versanţilor 600 -700 m şi pante între 14 – 40 grade, constituind zona fânaţelor şi păşunilor.
  • glacisul submontan – se întâlneşte în jurul muntelui Ascuţita din lanţul Pietrosul Gherţii Mari, pe care-l urmăreşte ca ca un brâu de jur împrejur. Altitudinea este cuprinsă între 180 – 350 m, versanţii având o lungime între 150 –500 m, iar pantele între 14 – 15 grade. Pe versanţii brăzdaţi de ravene, se întâlnesc bolovani foarte mari.
  • munţii joşi insulari cu creste ramificate – cu altitudini cuprinse între 400 – 617 m, Vf. Tompa de origine vulcanică eruptivă, se ridică brusc deasupra câmpiei. Au versanţi foarte puternic înclinaţi, cu pante ce depăşesc uneori 30 grade, ajungând chiar până la 45 – 50 grade. În afara Vf. Tompa mai amintim şi alţi muncei: Coasta Rea 591 m, Copârcea 612 m, Faţa Mare 492 m, Ghezuri 550 m, Chirira 529 m etc.
  • bazinul intramontan – situat la nord de satul Turţ, cuprinde zona Turţ Băi şi Valea Ghezurelui închisă de culmile: Ursoiul, Copârcea, Faţa Mare, Tompa Ceaslăţul, bazin puternic fragmentat de versanţi abrupţi şi alte porţiuni de alunecare activă ori stabilizată.

Pe teritoriul comunei se intrepătrund flora de tip euroasiatic cu cea circumpolară şi europeană, ca expresie a climatului temperat de tip continental. Existenţa castanului dulce, la poalele Babiului, răspândit deobicei în regiunea mediteraneană, demonstrează faptul că în această zonă există condiţii climatice mai blânde decât în alta similară, datorită barajului protector format din lanţul muntos din partea nordică. Cele mai multe plante sunt mezofile, mezoterme, neutrofile. Un mare număr din acestea sunt valorificate în scopuri practice: medicinale, melifere, furajere şi forestiere.

Vegetaţia forestieră de pe cele 1757 ha are în special păduri de: fag, stejar, carpen cu esenţă moale şi tare, alun, corn, la care se adaugă anumite zone cu răşinoase plantate în ultimii 40 de ani. Există o mare varietate de fructe de pădure: măceşe, coarne, mure, porumbrle şi ciuperci.

Varietatea vegetaţiei, condiţiile optime de climă, fac ca pe teritoriul comunei Turţ, să se găsească şi o bogată faună de păduire dar şi de stepă. De interes faunistic sunt: cerbii, căprioarele, porcii mistreţi, vulpile, rozătoare ca: iepurele, veneriţa şi păsări ca: fazanul, ciocănitoarea şi turturica.

Vegetatia lemnoasa

Pădurile au o extensiune mai mare în partea estică a comunei, pe versanţii dealurilor piemontane şi a măgurii, în timp ce în partea vestică şi sudică ocupă suprafeţe restrânse pe interfluviile dealurilor. Altitudinile mai reduse şi inclinarile mai mici ale versanţilor au determinat defrişarea pădurilor şi transformarea suprafeţelor în terenuri agricole şi fâneţe.

Pe versanţii cu pante mai mari şi soluri mai puţin profunde, acide, formate pe roci cristaline se dezvoltă o flora acidofila. Stratul ierbos este bine dezvoltat şi reprezentat de paiuşul de pădure (Festuca sylvatica), firuţa de pădure (Poa nemoralis), macrişul iepurelui (Oxalis acetosella), trestia de pădure (Calamagrostis arundinacea), muşchii. Pădurea de gorun (Quercus petraea) din regiune este instalată în general pe soluri luvice. În partea superioară apare în amestec cu fagul. Pădurile de amestec nu mai sunt atât de umbroase, totusi stratul de arbuşti este înca slab dezvoltat, iar muşchii sunt mai rari. Aceste tipuri de păduri au o producţie destul de ridicată de lemn (500-600 mc/ha la 100 ani).

În pădurile de gorun apar puţine exemplare de stejar (Quercus robur), cer (Quercus cerris), garnita (Quercus frainetto), tei (Tillia tomentosa, Tillia cordata). Stratul arbusiv este bine reprezentat: alun (Corylus avellana), lemn câinesc (Ligustrum vulgare), soc (Sombucus nigra), porumbar (Prunus spinosa), maces (Rosa canina). În vegetaţia ierboasă predomina sânzienele galbene (Galium verum), cucuţa de pădure (Galium schaltesii), stejărelul (Veronica chamaedrys) etc. Pădurile de stejar se găsesc în partea sudică şi estică a comunei şi sunt alcătuite din stejar pedunculat (Quercus robur), cer (Quercus cerris), garnita (Quercus frainetto), şi în mica măsura gorun (Quercus petraea). Stejarul pedunculat este mai bine adaptat la amplitudinile termice si la variaţiile de umiditate destul de accentuate.

Vegetatia ierboasa

Ca expresie a evoluţiei biologice şi a condiţiilor naturale actuale, fauna teritoriului aferent comunei Bătarci se încadrează în provincia dacică. Aceasta provincie zoogeografica are o faună central europeană cu numeroase endemisme.

Biotopul cuprinde mamifere: căprioare (Capreolus capreolus), iepurele (Lepus europaeus), lupul (Canis lupus), veveriţa (Saurus vulgaris), pisica sălbatică (Felis silvestris); păsări: turturica (Sreptopelia turtus), cinteza (Fringilla montifringilla), cucul (Cuculus canorus), ciocanitoarea pestriţă (Dendrocopos medius), piţigoiul mare (Parus major); reptile: şopârla (Lacerta vivipara), broasca săritoare (Rana dalmatina) s.a.

Din biotopul pajiştilor se remarcă numeroase rozătoare: şoarecele pitic (Micromys minutus pratensis), şoarecele subteran (Pitymeis subterraneus), chiţcanul de câmp (Crocidura leucodon), popandaul (Cittelus cittelus), hârciogul (Criceteus criceteus); reptile: şopârla (Lacerta taurica), şarpele rău (Coluber caspuis), broasca râioasă (Bufo viridis); păsări: potamichea (Perdix perdix), ciocârlia (Callandrella brachydactyla); mamifere: dihorul (Mustela eversmanni), iepurele (Lepus europaeus); insecte: greierele (Dinarchus dasypus), călugăriţa (Mantis religiosa), fluturele (Vanessa atalanta) s. a.

Văile şi pârâiele ce strabăt teritoriul comunei au debite reduse, în perioadele calde şi secetoase acestea scad mult uneori până la secare ne-putând asigura condiţii favorabile unei faune piscicole.

În ceea ce priveşte efectivele existente din speciile de vânat principal se apreciază că acestea sunt foarte reduse în comparaţie cu efectivele optime.

Dominante în perimetrul comunei Turţ, sunt solurile brune de pădure, care ocupă versanţii piemonturilor şi ai munţilor joşi, bogate în humus de pădure şi argilă. Alte soluri sunt solurile brun roşaste de pădure, slab podzolite, puternic erodate, precum şi soluri brun gălbui.

Solurile podzolice se găsesc în partea cea mai umedă a zonei forestiere, cu precipitaţii suficiente şi temperaturi mai coborâte. Rocile de solidicare sunt argilele şi luturile.

Solurile intrazonale care determinate de roca mamă, climă, vegetaţie, adâncimea pânzei freatice sunt: solurile aluviale, şi solurile gleice(lăcoviştele)

In general solurile de pe raza comunei sunt slab productive, pentru care îngrăşarea cu gunoaie de grajd, cu îngrăşăminte şi amendamente este mai mult decât necesară.

Particularităţile climatice ale comunei Turţ, sunt condiţionate în principal de poziţia geografică şi configuraţia reliefului şi anume de culmile munţilor ce închid depresiunea şi larga deschidere a Văii Turţului, care uşurează influienţele climatice din jur. In mare ele se înscriu în caracteristicile generale ale climei Câmpiei Tisei, fiind puternic influienţate de aerul umed din vest. Stabilirea caracteristiclor locale ale climatului au fost făcute pe baza datelor obţinute de la Staţia meteorologică Livada, judeţul Satu Mare, date care corespund zonei joase de luncă şi de terasă, iar pentru zona înaltă s-au dedus caracteristicile prin coroborare cu datele din Atlasul climatologic al României.

Luna cu cea mai scăzută temperatură medie este ianuarie – 2,6 grade, iar luna cu cea mai ridicată temperatură medie este luna iulie – 19,2 grade, de unde rezultă o amplitudine anuală de3 21,8 grade C ţi o medie anuală de 9,5 grade C.

Precipitaţiile atmosferice cad sub formă de ploaie şi zăpadă, media anuală fiindîn ultimii 30 de ani de 750 mm. In general cele mai multe ploi car în lunile iunie şi august, dar şi primăvara, determinând ploi torenţiale, care datorită versanţilor din zonă pot provoca inundaţii de scurtă durată, inundaţii care produc pagube materiale mari, cu precădere în zona străzilor Uliţa Mare şi Susani de Jos. In ultimii ani, pe raza comunei, au fost înregistrate ploi torenţiale care au adus între 40 – 70 litri apă/mp. provocând inundaţii şi alunecări de teren, cu pagube mari la unele case.